Practici europene pentru studenții stomatologi ai USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 618
Studenți, medici rezidenți și secundari clinici de la Facultatea de Stomatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au participat la o prelegere din seria State of the Art Lectures cu genericul Antibiotic resistance in the oral microbiome. Lecția a fost ținută de către profesorul Mohammed Al-Haroni de la Universitatea Arctică din Norvegia și a fost organizată de Catedra de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja”.
În deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Stomatologie, conferențiarul universitar Oleg Solomon, a subliniat că parteneriatul cu Universitatea Arctică din Norvegia a fost stabilit grație proiectului „Colaborare în educaţie şi cercetare prin patologia orală şi stomatologia de prevenţie” și este unul promițător. În cadrul proiectului studenții au oportunitatea să preia cele mai bune practici europene în domeniul stomatologiei, acestea fiind prezentate și explicate direct de către specialiștii europeni, în cazul dat de către expertul Universității Arctice din Norvegia.
Șefa Catedrei de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja”, conferențiarul universitar Diana Uncuța, a menționat că colaborarea cu profesorul norvegian a început în anul 2017 din momentul implementării proiectului în cele trei ţări – Republica Moldova, Armenia şi Belarus, grație căruia au fost iniţiate activităţi de cercetare şi studii în domeniul stomatologiei. Au fost efectuate nenumărate vizite de documentare și studiu în universități europene pentru preluarea bunelor practici privind asistenţa medicală şi de promovare a sănătății orale.
Profesorul Mohammed Al-Haroni, aflat la a doua vizită în Republica Moldova, a confirmat relațiile frumoase de cooperare cu Facultatea de Stomatologie a universității noastre, exprimându-și dorința ca aceasta să evolueze, având toate premisele în acest sens.
Prelegerea din seria State of the Art Lectures cu genericul Antibiotic resistance in the oral microbiome a avut drept scop sporirea gradului de conștientizare, prevenirea și controlul infecțiilor prin optimizarea utilizării antibioticelor în stomatologie.
În cadrul aceleiași vizite, expertul norvegian s-a întâlnit și cu prorectorul pentru activitatea de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, și cu reprezentanți ai Departamentului Cercetare al USMF „Nicolae Testemițanu”. Discuțiile s-au axat pe schimbările majore ce au loc în universitatea noastră din momentul aprobării Strategiei de fortificare a domeniului cercetării și inovării pentru perioada 2020-2030 și creării Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, precum și pe relevanța proiectelor de cercetare realizate și a celor aflate în curs de desfășurare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii